.:: Firmele mari isi incordeaza
brandul

Spoturile traznet vin in Romania. Ultimul exemplu il constituie
tehnologia „submedia", folosita de ieri dimineata, pentru prima
oara in Romania in metroul bucurestean. Pe parcursul calatoriei,
prin fereastra se poate vedea ultimul spot Coca Cola derulat pe
zidul tunelului de metrou dintre statiile Universitatii si Unirii.
„Provocarea a constat in adecvare. Fiind un suport nou in Romania,
dar si in lume, era necesar ca spotul si brandul sa se potriveasca
la noua tehnologie. Cred ca Romaniei ii prind bine astfel de inovatii
in publicitate", spune Nora Ionita, group account director la Image
Promotion.
Brand-uri vechi, strategii la limita
Marile companii stiu ca ritmul modificarilor in societatea de consum
este alert. Accesul nelimitat la orice tip de produs sau serviciu
si metamorfozarea continua a ofertei disponibile au influentat esential
atitudinea si comportamentul consumatorilor. Intr-un articol din
„Financial Times", intitulat „Ultimul limbaj pentru comportamentul
consumatorilor", Eric K. Clemons si Rick Spitler explica ultimele
schimbari aparute in societatea de consum, referindu-se la resursele
nelimitate oferite de marile companii si la noul comportament al
cumparatorilor. Cele doua situatii au impus accelerarea strategiilor
de marketing si au facut ca publicitatea traditionala sa piarda
teren.
Orice, oricit oriunde
In prezent comerciantii pot vinde orice. Resursele nelimitate si
accesul imediat oferite continuu consumatorilor au dus la imposibilitatea
multinationalelor de a se diferentia pe piata. Solutia a venit din
partea marketingului extrem: hiperdiferentierea. Segmente foarte
mici de piata raspund favorabil la produse cu trasaturi aparte,
bine diferentiate intre ele. In SUA, fabricile mici de bere cistiga
teren in fata marcilor mari. Victory Brewing Company's Storm King
Imperial Stout Stone Brewing's Ruination, Dogfish Head's 90 Minute
IPA au intrecut celebra bere Budweiser, prin accentuarea tariei
sau a savorii amare. Astfel Andrei Georgescu, managing partner la
WhiteImage, enumera mai multe exemple de hiperdiferentiere: berea
Tuborg cu gust special de Sarbatori, creditul Altex (Raiffeisen)
doar pe baza buletinului sau banca de locuinte. „In ceea ce priveste
piata romaneasca, gama de optiuni disponibile pentru un anumit model
tinde sa satisfaca inclusiv cerintele particulare", adauga Georgescu.
Consumatorii romani cer alternative
Noul obiectiv al marilor companii este sa atraga cit mai multe segmente
de piata, nu cit mai multi consumatori. In Romania, companiile prefera
inca solutiile inovative bazate pe vechile tactici de marketing:
strategii de sampling cu scenariu, reclame outdoor in 3D, e-mail
marketing etc. Bombardamentul informational continuu - din ce in
ce mai precis si mai detaliat - a determinat si in Romania un nou
tip de consumator: educat bine informat care stie ce vrea, competent
in alegerea produselor si dispus sa plateasca in plus pentru produsul
dorit. Iar strategiile de marketing si publicitate sint obligate
sa tina pasul cu noua societate de consum, oferindu-i alternative
la limita.
Daca vrei sa afli mai multe despre cum putem aplica solutiile de
loializare pentru compania ta ne poti contacta la tel: (021) 310.15.10 sau la adresa de e-mail contact@whiteimage.net
|
 |