| EXEMPLE DE SUCCES |
|
| Cursuri deschise |
|
 |
Context:
In 2005 Human Invest a introdus pe piata romaneasca licenta Leadership Situational® II de la Ken Blanchard Companies. Solutia, adaptata pentru mediul de afaceri romanesc, si completata cu exemple relevante din business-ul autohton, a fost primita foarte bine de catre clientii si managerii la care am implementat-o. Am inceput sa primim din ce in ce mai multe cereri de inscriere din network-ul clientilor nostri si de la persoane carora le-a fost recomandata de catre cei care au participat la cursuri.
O parte din aceste persoane fie lucrau in companii care nu se aflau intr-un moment potrivit pentru a introduce Leadership Situational® II la nivel de echipa, fie isi doreau sa participe ca indivizi, in nume personal. Dificultatea consta in faptul ca livrand trainingul doar la clienti business, nu aveam cum sa satisfacem aceste cereri.
Directia aleasa
La sfarsitul lui 2006 am decis sa facem un experiment si sa organizam un curs de Leadership Situational® II in regim deschis. Am inceput cu un curs pilot, la care au participat 17 persoane, atat de la clientii nostri, companii care aveau doar 1-2 persoane in care doreau sa investeasca, cat si persoane fizice care participau in nume propriu. Pe langa cei care s-au inscris la acest prim curs, au existat mai multe persoane care si-au anuntat intentia de participare, astfel incat in scurt timp am lansat un program de cursuri pentru anul 2007.
Acum, in 2008, suntem in al doilea an consecutiv si tocmai dezvoltam programul pentru 2009.
Etape de dezvoltare
• 2007: am pornit primul an de cursuri deschise, cu o singura solutie in portofoliu, Leadership Situational® II. Am avut un numar bun de participanti de-a lungul anului, prezenta fiind sustinuta in principal din reteaua de clienti. O serie de companii la care implementasem deja cursul la nivel de echipa au ales sa isi trimita noii angajati din echipele respective la cursurile deschise. Astfel chiar daca noii veniti erau in numar mic, insuficienti pentru a organiza intern o grupa de training, ei puteau fi pregatiti pe masura ce se alaturau echipei, dobandind un limbaj si un sistem comun de lucru.
• 2008, primavara: in urma feedback-ului din partea participantilor, am inclus o noua solutie in portofoliu, care sa se adreseze in primul rand managerilor de nivel middle - Influentare si Comunicare Manageriala©. Am inceput sa experimentam primele provocari cu mentinerea unui numar constant de participanti si am constientizat nevoia de a marketa cursurile in randul managerilor.
• 2008, toamna: am pregatit deja un program pentru toamna, in care am imbogatit portofoliul cu o solutie de Time Management - Prioritatile Conteaza™. Segmentul tinta catre care ne adresam este al celor care lucreaza in middle si front line management, insa am pregatit si un produs special pentru cei din top management - un curs de leadership sustinut de partenerii nostri de la Tom Peters Company UK.
Lectiile invatate
Am pornit cu foarte mult entuziasm in directia de a organiza cursuri deschise, din dorinta de a face mai accesibile solutiile noastre si pentru cei care nu sunt implicati intr-un training in cadrul echipei in care lucreaza. Provocarile au aparut atat din interior, in ce priveste efortul de a organiza si coordona cursuri, cat si din exterior, respectiv necesitatea de a atrage un numar mai mare de participanti si de a marketa solutiile.
Din punct de vedere intern am constientizat beneficiile de a avea o persoana dedicata care sa coordoneze activitatea de cursuri deschise, rol care a fost preluat cu mult entuziasm si energie de catre Mihaela Mocanu. Ea a reusit sa asigure o participare constanta din partea unor clienti si o satisfactie ridicata din partea participantilor prin profesionalismul de care da dovada in relatia si comunicarea cu ei.
Pentru a asigura o participare echilibrata la cursuri am inceput sa orientam in aceasta directie clientii care nu aveau suficienti oameni pentru o grupa organizata intern, sau care nu reuseau sa stranga toti participantii impreuna in acelasi timp din cauza unui ritm de business extrem de accelerat. Astfel, pe langa participarea la trainingul propriu-zis, aveau si oportunitatea de a face parte dintr-o grupa eterogena si de a impartasi experientele si provocarile pe care le au cu oameni din companii diferite. Pe langa clientii nostri traditionali, am investit in marketarea direct catre persoanele care lucreaza in pozitii de management, si isi doresc sa participe in nume propriu sau pe bugetul de training al departamentului.
Ioana Molnar, Marketing Manager
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Recomanda acest newsletter prietenilor tai
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Human Invest este o companie din Liga Superioara in arena serviciilor de training si consultanta in dezvoltare organizationala, prezenta pe piata romaneasca din 1998.
Suntem recunoscuti pentru conceperea si implementarea programelor care ofera managerilor o experienta autentica de imbunatatire a performantelor lor de leadership, ajutand astfel multe companii sa fie din ce in ce mai angajate sa furnizeze un serviciu excelent clientilor lor.
|
|
|
|
|
|
|